ko.mpmn-digital.com
새로운 레시피

마자그란

마자그란



We are searching data for your request:

Forums and discussions:
Manuals and reference books:
Data from registers:
Wait the end of the search in all databases.
Upon completion, a link will appear to access the found materials.


~의 미하트 커피,2009년 10월 21일 | 조회수 6567회

  • 하드 커피 120ml
  • 1/2 컵 으깬 얼음
  • 설탕 맛
  • 럼과 바닐라 맛

서빙: 1

준비 시간: 15분 미만

Mazagran 조리법 준비 방법:

잔에 커피를 넣고 얼음, 향료, 설탕을 넣습니다.

빨대로 마신다.


팁 사이트

1

필터보다 커피가 더 좋습니다. 이것이 불가능할 경우 주전자에 담아 체에 거른다.


부쿠레슈티의 또 다른 큰 집은 평범하다는 선고를 받았습니다.

Magheru에서 왔을 때 Biserica Amzei Street 모퉁이에 있는 Piata Amzei에 있는 그 아름다운 보이야르 하우스. 2층집, 높은 방, 오래된 나무가 있는 넓은 안뜰. 공산주의 시대에는 공증인의 사무실이 있었고 혁명 후에도 잠시 동안 남아있었습니다. 당시에는 공증인이 거의 없었기 때문에 회사를 차리고 싶은 사람이나 그 밖에 아는 사람이 몇 명 있을 때마다 주변 사람들에게 강요하지 않으면 움직일 수 없었습니다.

어느 날 공증인의 사무실이 문을 닫았고 그 지역에는 많은 침묵이 흘렀습니다. 얼마 후 호화로운 집에 레스토랑이 문을 열었습니다. 첫 번째는 Mazagran으로, 처음에는 항상 만석이었고 일부에서는 부쿠레슈티 최고의 레스토랑에서도 고려 대상이 되었던 Mazagran이라고 생각합니다. 물론, 땀을 흘리지 않고 개조 된 사람들의 인테리어가 당신을 감동시키기 때문에 그것이 어떻게 보이는가가 중요합니다.

대사관에서 온 사람들이 레스토랑 옆에 여러 개의 객실을 갖춘 일종의 펜션 또는 부티크 호텔인 Barrio와 함께 앙상블을 형성하기 전에 또 다른 사업 시도가 있었지만 그들이 일한다는 소식을 듣지 못했습니다. 그러나 Barrio의 사람들은 방을 유지했습니다. 웹 사이트에서 여전히 밤에 약 50유로에 임대하는 것으로 나타났습니다.

그래서 몇 년 전부터 Barrio by Embassy는 그 큰 집에 글을 쓰고 있는데, 가끔 지나갈 때 그곳에서 움직이는 모습을 보며 잘 지내고 있다고 생각합니다.

Barrio by The Embassy는 제가 아는 다른 Embassy 장소인 Lahovary Square의 Embassy One과 Herastrau Park의 The Embassy Park에서와 마찬가지로 자신들만의 방식으로 집을 마련했습니다. 모든 것이 어둡고 색이 어둡습니다. 예전처럼 이 오래된 집과 태양의 빛은 훨씬 더 어두워집니다. 사진, 광고, 패널 및 월페이퍼로 전체 벽을 덮었습니다. 물론 오래된 나무로 가득 차 있습니다. 언뜻 보기에는 모든 것이 좋아 보이지만 가까이 가서 불을 켜면 많은 것들이 저하되기 시작하고 몇 년 안에 그 아름다운 집에 대대적인 개입이 필요할 것임을 알 수 있습니다.

Barrio의 테라스에서는 완전한 개조 없이는 멈출 수 없는 가시적인 저하의 동일한 초기 감각을 볼 수 있습니다. 큰 집의 정면에는 그것이 필요하고 마당과 울타리가 필요합니다. 내 생각에 2~3년 안에 막대한 투자로 집을 개조하지 않고 그곳에서 할 수 있는 유일한 일은 보헤미안 공간으로 바꾸는 것뿐이라고 생각합니다. 많은 사람들이 크고 손상된 집에서 했던 것처럼 말입니다. 이 보헤미안 유형은 큰 그건 그렇고, 요즘 패션 트렌드. 그러나 그것은 대사관의 그런 장소처럼 전혀 보이지 않습니다. 현재로서는 대도시 중심에 충분한 교통량이 있으므로 서두르지 않을 것이라고 생각합니다.

메뉴는 Barrio by Embassy에서 좋은 것, 주로 고전적인 이탈리아 요리, 개성이 없는 평범한 요리입니다. 나는 Cristi가 발견한 것만큼 맛이 나쁘지 않은 통조림 푸아그라, 할머니가 주신 새우 빵, 일반 새우가 들어간 파스타를 가지고 완전히 완성했습니다. 소스로 옆에 있는 주스는 먹을 수 없었습니다.

대사관의 Barrio에서도 멀고 비인격적인 서비스가 나빴습니다. 그들은 우리를 일반 테이블에 앉힐 수 없었고, 경기를 위해 테이블을 테라스의 다른 부분으로 옮길 것이라고 말했기 때문에 우리는 낮은 테이블에 앉을 수있었습니다. 어느 경기가 오후 5시에 시작되었고 우리는 오후 1시에 거기에있었습니다! 물론 그들은 우리가 Barrio에있는 동안 테이블을 움직이지 않았습니다! 그리고 우리가 떠났을 때, 우리가 발견한 것처럼 테이블은 여전히 ​​비어 있었습니다.

몇 명의 웨이터가 있었고, 그들은 여전히 ​​서로에 대해 이야기하고 있었고, 큰 입으로 고객을 돌보지 않고, 그들 중 한 명은 그것에 대해 불안해하면서 흔들리지 않는 저주를 맹세하기까지했습니다.

가격은 그러한 평범한 음식과 위에서 설명한 것에 대해 대사관의 Barrio에서 우리에게 높은 것처럼 보였습니다. 와인 한 병과 함께 2인분의 식사는 순식간에 지갑에서 300레이를 꺼내는데, 별 소용이 없습니다...

대사관에 있는 이 사람들은 정말 좋은 음식과 거의 관련이 없고, 별로 신경 쓰지 않는 것 같습니다. 18라운지에서만 좋은 음식을 만들려고 노력했지만, 거기에서도 부분적으로만 성공했다. 내가 보기에 헤라스트라우에 있는 대사관 공원은 공원 전체에서 가장 약한 식당인 것 같고, 라호바리 광장에 있는 대사관 하나는 오히려 매우 큰 카페입니다. 그래서 그들은 Barrio에서처럼 많은 소파와 낮은 테이블을 가지고 있기 때문에 자신을 배치합니다. 국가에서 당신을 기다리고 있고 먹는 것보다 무언가를 마시고 있다는 신호입니다. 그러나 그들은 교통량이 가장 많은 지역에서 건물을 선택했으며 여기에 희망을 걸었습니다.

Barrio by Embassy는 환승, 관광, 국영 레스토랑으로 잠시 휴식을 취하거나 기억에 남는 식사를 기대하지 않는 사람을 만날 수 있습니다. 물론, 부쿠레슈티에는 식사를 하기 위해 식당에 가지 않는 사람들이 충분히 있으므로 Barrio by Embassy는 앞으로 몇 년 동안 여전히 그곳에 있을 것입니다. 의심할 여지 없이… (GB - 2018년 7월)


Nestor, Capșa, Angelescu, Zamfirescu, Union, Scala, Suchard. 이들은 19세기에 좋은 사람들이 즐겼던 부쿠레슈티의 유명한 제과들 중 일부였으며, 다음 상반기에는 초콜릿 진미, 셔벗 또는 "레모네이드 잼"으로 즐겼습니다.

"제과"라는 이름은 "사탕, 설탕"을 의미하는 그리스어에서 가져온 고대 루마니아어 단어 "과자"에서 유래했으며 한때 부쿠레슈티는 "제과의 도시"라고도 불렸습니다. Kera Calița ot Jariștea Locantă를 알려줍니다.

터키 비잔티움의 과자 패션 - 바클라바와 꿀이 흠뻑 젖은 사라이, 로쿰 똥 및 기타 향기로운 광기 -는 프랑스 초콜릿과 "사탕" 앞에서 사라지기 시작했습니다. 19세기 중반에 가장 유명한 과자는 "조반니(Giovanni)"였습니다. 이탈리아 사람의 것으로 박람회 배꼽에 있던 모고쇼아이에이 다리(Mogoşoaiei Bridge), 국립극장 제1관 바로 맞은편에 있었습니다. "엘레프테레스쿠(Elefterescu)" 제과, Graziella Doicescu는 말합니다.

몇 년 후인 1920년 이후 Dâmboviţa 시가 유럽의 명문 도시가 되었을 때 제과 업계도 새로운 리듬에 보조를 맞추었고, 일부 카페에서는 항상 약간의 만족을 위해 프로티펜다다를 추가했습니다.

운모동 지하 1층에는 1977년 지진으로 폐허가 된 명문 네스토르(Nestor) 제과가 있었는데, 처음에는 코카레스쿠(Cocărescu) 씨가 제과를 소유하고 있었고 대중은 사업가, 특히 문학적 보헤미안주의로 구성되어 있었다. 그들은 큰 소리로 이야기했고 고객은 종종 테이블에서 테이블로 이야기했습니다. Capsa보다 훨씬 덜 전통적인 청중이었습니다. 위층에 있는 과자 가게는 우아한 양조장처럼 보였습니다. 그녀는 지팡이와 조벤을 들고 현학적으로 차려입고 가슴 주머니에 손수건이나 스위스 체인 시계를 든 잘 차려입은 신사들이 방문했습니다. 이곳에서 카페 프라페와 마지팡이 서빙되었으며, 당시의 증인이 기억하는 것처럼 젖빛 유리잔에 빨대를 붙이고 독일과 체코 맥주, 이탈리아 베르무트와 프랑스 페르노, 토착 코냑, 레몬 프레세, 오란자다를 곁들였습니다.

1944년에 파괴된 Splendid Parc Hotel의 부지에 "R.P.R. Palace Square" 앙상블의 일부로 1950년대와 1960년대에 스탈린주의 블록이 세워졌습니다.

새로운 주변 건물의 우울한 공기에도 불구하고 "공화국"으로 개명된 존경받는 Nestor Confectionery는 케이크의 사원으로 남아 있었고 붉은 벨벳 덮개를 씌운 벽과 곡선형 목재 가구로 프랑스 카페 스타일로 장식된 클래스를 유지했습니다.

고대의 분위기가 보존되었을 뿐만 아니라, 그의 명성을 이어받은 수정처럼 우아한 고급 케이크의 레퍼토리는 과거의 우아함을 고집스럽게 이어가던 부쿠레슈티 사람들을 매료시켰습니다. 그 시절의 가난함 속에서 우리는 휘핑크림을 즐기기 위해 계속 이곳에 왔고, 필터로 만든 진한 블랙커피와 행복한 과자, 설탕, 맛있는 사탕을 즐겼던 아이들과 함께 했습니다.

케이크 마스코트 초콜릿 트러플의 일종인 당대 초콜릿의 명물입니다. 그것은 부쿠레슈티의 큰 제과점에서 크림 카타이후리, 제안 및 기타 불가사의와 함께 발견되었습니다. 마스코트와 와플은 모두 고급 바삭한 초콜릿 케이스와 클래식한 가나슈 필링으로 구성되어 있습니다. 고급스럽고 크림 같은 다크 초콜릿 크림입니다.

고급 초콜릿, 휘핑크림용 천연크림, 설탕, 약간의 버터로 만들어집니다. 이 크림에 포함되어 있습니다. 설탕에 절인 오렌지 껍질, Grand Marnier 또는 Cointreau 및 기타 설탕에 절인 과일에 담근 건포도, 예를 들어 글레이즈드 마라스키노 체리. 애완 동물은 초콜렛 트러플 크기입니다.

내가 Nestor's에서 찾은 지난 세기의 또 다른 달콤한 별은 인디언 실제로 크림으로 채워진 두 개의 둥근 에클레르 껍질과 동일한 숭고한 초콜릿 가나슈의 뚜껑이 있습니다.

캐롤라이나 그들은 비스킷 상판으로 만들어졌으며 럼 에센스를 뿌리고 코코아 크림과 차가운 버터를 넣고 크림과 강판 초콜릿으로 장식했습니다. 원래 그들은 Calea Victoriei의 제과에서 Emil Frederic의 발명품이었습니다. 그곳에서 그는 유약을 바른 과일, 피스타치오, 건포도를 섞은 크림을 곁들인 커다란 케이크로 고객에게 영예를 돌렸습니다.

과일 맛과 모양, 실제 레몬 맛이 나는 노란색 레몬 조각, 오렌지 오렌지 조각, 라즈베리와 작은 블랙베리, 레드와 바이올렛, 생선 아몬드 모양의 네스터 캔디(공산주의 패션 "공화당 캔디"의 이름을 따서 이름이 변경됨)의 여러 가지 빛깔의 빛이 인상적이었습니다. 흰색, 원통형 "영어 사탕", 달콤한 무라노 구슬처럼 절단면에서 볼 수 있는 캐스트 플라워. 그런 다음 세례반, 타원형, 흰색, 분홍색 및 파란색, 밝은 색의 과일 모양의 마지판과 유리, 설탕에 절인 과일, 유약을 바른 밤, 퐁당, 셀 수 없이 많은 종류의 초콜릿과 같은 투명하고 광택 있는 설탕 장식이 있습니다.

진정한 "어린 시절 낙원"은 아이스크림의 진미를 떠올리게 하는 실비아 콜페스쿠(Silvia Colfescu)의 결론입니다: cataif, roulade, Coupe Jacques, 레몬 아이스크림, 초콜릿 또는 계절 아이스크림, 딸기, 라즈베리, 살구.

그리고 우유를 곁들인 훌륭한 코코아 또는 카페 프라펠, 얼음처럼 차가운 필터 커피를 곁들인 키가 큰 유리잔, "큰 공에 휘핑 크림을 얹은 바닐라 아이스크림을 헤엄 쳤습니다." 진짜 크림이 듬뿍! 그들이 아이스크림을 달라고 했을 때 "잘했어, 얘들아, 땅이 신선해!" 프랑스 이름인 랑그 드 샤를 간직한 크림에 얇은 비스킷 세 개가 박혀 있었기 때문이다.

제과 특산품은 1948년 이전부터 같은 사람들에 의해 종종 오래된 조리법에 따라 준비되었습니다. 그들은 Nestor Profiterol, 케이크 및 메렝게-글라세, krantz, 파르페 Marechal de cacao, aerated, fine and at same at에서 계속 제공되었습니다. 훗날 어부의 귀를 화나게 하지 말라고 하는 바삭바삭한 비베스쿠 케이크. "토스카" - 상단에 퐁당, 코코아 크림, 그리고 밀 스파이크 모양의 바닐라, 아몬드, 소금으로 곱게 가루로 만든 헤이즐넛 천연 휘핑 크림의 넉넉한 팁.

1층에서는 체리 캔디, 초콜릿과 코냑으로 그린 ​​스틱, 설탕에 절인 과일과 퐁당 과일이 컬러 상자에 담겨 판매되었습니다. Silvia Colfescu는 향수를 불러일으키며 기억합니다.

그것이 위치한 블록이 1977년 지진으로 무너진 후 제과점은 길 건너 아테네 팰리스 호텔 건물의 한쪽으로 옮겨졌지만 오래 가지 못했습니다. 어느 날 보헤미안 부카레스터가 슬픔으로 기억하는 것은 단순히 사라졌습니다.

그녀와 함께 "어딘가를 방문하여 고급스러운 것을 사고 싶다면 송로버섯, 인디언, 캐롤라인, 카타이푸리, 외교관, 껍질에 들어있는 초콜릿 캔디가 있는 Nestor Confectionery에 가서 사곤 했습니다. 특별했던 오렌지, 랑그 드 샤, 고급 쿠키. 60~70년대에는 크림 케이크가 많았고 포장도 굉장히 고급스럽고 종이도 고급스러워서 과자 이름이 새겨져 있었습니다. 각각의 사탕은 이미 1kg당 120-130레이 정도를 실었다고 생각하는데, 이는 당시에 많은 양이었다"고 역사가 댄 팔칸은 회상한다.


Capša, Nestor, Suchard와 같은 제과의 창을 만든 멋진 케이크 레시피를 통해 과거의 "달콤한"시간을 되살릴 수 있습니다. Amandina는 간단한 아몬드 가루 케이크입니다(아몬드 가루)와 초콜릿은 19세기 후반에 루마니아 공국에 도착한 프랑스 체인으로, 많은 루마니아 제과업자나 부쿠레슈티에 정착한 사람들이 이미 파리에서 훈련을 받고 있었기 때문입니다.

예를 들어, Grigore Capșa는 "Maison Boissier"에서 공부하기 위해 파견되었으며 그곳에서 습득한 기술을 통해 1889년 파리 박람회에서 자신의 제품을 선보일 수 있었습니다.

초콜릿 가나슈를 곁들인 아만딘

필요한 것들: 조리대 - 계란 8개, 설탕 8큰술(약 240gr), 기름 4큰술, 아몬드가루(100gr) 8큰술, 소금 1작은술, 코코아 버터크림 4큰술(100gr) - 무염버터 500gr, 분말가루 200gr 설탕, 코코아 3테이블스푼, 달걀 노른자 3개, 럼 에센스 글레이즈 1앰플(가나슈, 퐁당) - 가정용 초콜릿 500gr, 기름기 많은 사워 크림 시럽 50ml - 물 500ml, 설탕 300gr, 카푸치노 50ml, 럼 50ml 또는 럼 에센스 1앰플.

케이크 맞추기: 달걀 흰자를 먼저 풀어준 후, 노른자와 아몬드가루를 넣고 코코아, 베이킹파우더를 가볍게 섞어주세요. 컴포지션을 오븐에 넣은 트레이에 부어 푹신한 상단을 얻습니다. 한편, 설탕과 커피 또는 카푸치노로 끓인 물로 만든 상단을 결합 할 시럽을 준비하고 마지막에 럼 에센스 몇 방울을 추가하십시오. 크림은 부드러운 무염 버터로 만들어집니다. 실온에서 가루 설탕과 섞고 설탕이 녹을 때까지 섞은 다음 풀어놓은 달걀 노른자, 코코아, 럼 에센스를 차례로 넣고 고운 크림이 될 때까지 계속 혼합합니다. . 그리고 유약은 사실, 가나슈 아주 약간의 기름기 많은 크림과 함께 제공하기 전에 적절하게 다진 가정용 초콜릿 중탕 용 냄비. 일부 세련된 제과점에서는 오렌지 껍질을 갈아서 카운터에 놓고 럼 에센스 대신 다른 고급 리큐어를 사용하기도 합니다. 이들 중 가장 잘 알려진 것은 Alexandre Marnier-Lapostolle가 1880년에 만들고 코냑, 쓴 오렌지의 증류 에센스 및 갈색 사탕수수 설탕의 혼합물로 만든 오렌지 맛 리큐어인 Grand Marnier입니다.

꼭 필요한 것들과 달콤함이 찰떡궁합: „계란 12개에 설탕 300g을 넣고 밀가루를 적당량(최대 200g) 넣고 밀가루를 깐 쟁반에 붓고 약한 불에 1시간 정도 오븐에 넣는다 . 꺼낸 후 직사각형으로 자르고 과일 시럽을 뿌린 후 럼주 몇 방울을 뿌린 다음 중간에 버터 크림을 두 개 겹칩니다. 퐁당으로 유약을 바르거나 초콜릿 크림에 담그십시오. 서빙하기 전에 몇 시간 동안 식히십시오. (Marie Iliescu - 케이크, 요리, 전채, 스테이크, 아이스크림, 잼, 원고를 위한 요리법 파.).

원통형 모양이 프랑스 군용 모자를 연상케 하는 유명한 초콜릿 케이크를 모르는 사람은 없을까요? 19세기 후반에 이교도 동양적인 향기와 훌륭한 프랑스 요리법의 세련미가 만나 완벽한 기술로 두 배로 증가하여 오래된 주방을 현대적이고 해방된 요리로 탈바꿈시켰습니다. 따라서 더스트 슈트는 데치고 스튜와 카술레, 터키 셔벗은 유명한 이름의 디저트로 대체됩니다.

루마니아 정치인이 사랑한 초콜릿, 특히 피스타치오를 베이스로 1908년 Bulevard의 제과점에서 만든 "Take Ionescu" 케이크. "George Enescu"는 다크 초콜릿과 오렌지를 낭비하는 위대한 루마니아 작곡가를 위해 특별히 고안된 또 다른 실제 "gâteau"입니다. 그리고 커피, 초콜릿, 금박 에센스를 곁들인 "카르멘 실바" 케이크는 오래 전인 1893년 캐롤 왕의 명령에 따라 왕실의 제과업자들이 50세가 된 여왕을 기리기 위해 고안되었습니다. 살이에요. 물론 열정적인 마리아 여왕은 호두 머랭과 화이트 초콜릿 크림으로 그녀의 이름을 딴 레시피도 가지고 있었습니다.

1920년 Joffre 원수의 방문을 계기로 오늘날에도 그의 이름을 딴 Capša에서 유명한 초콜릿 케이크가 출시되었습니다. (원수가 당뇨병을 앓고 있었기 때문에 케이크는 더 작았습니다!) 그것은 우연이 아니라 오래된 전통의 연속이었습니다. Grigore Capșa는 프랑스의 "Maison Boissier"에서 공부하기 위해 파견되었으며 그의 기술을 통해 1889년 파리 박람회에서 루마니아 제품을 선보일 수 있었습니다.

JOFFRE CAKE의 오리지널 레시피

다음은 이모가 왕실의 부엌과 만난 적이 있는 Mrs. Silvia Faur 버전의 레시피입니다.

재료: 버터 250g, 수제 계란 6개, 슈가파우더 250g, 최대한 검은색 코코아 50g, 캐스터슈가 100g, 물 5큰술, 밀가루 1큰술.

크림: 코코아에 캐스터슈가, 물을 넣고 섞어주세요. 가루 설탕으로 버터(물론 소의 버터, 100% 천연) 거품을 문지르고 차례로 노른자를 추가합니다. 차가운 코코아와 섞는다.

: 생크림의 4분의 1을 냉장고에 넣습니다. ¼ 크림에 밀가루 한 스푼과 달걀 흰자위 거품을 넣으십시오. 적당한 열에 굽습니다. 처음 15분 동안은 오븐을 열지 마십시오. 감기, 크림으로 옷을 입으십시오. 천연 크림으로 유약을 칠할 수도 있고 아닐 수도 있습니다.”

Nestor, Capșa, Angelescu, Zamfirescu, Union, Scala, Suchard… 이들은 부쿠레슈티의 유명한 과자 중 일부에 불과합니다. 19세기에는 선량한 사람들이 즐기고 다음 상반기에는 초콜릿 진미, 셔벗 또는 "레모네이드 잼"이 무엇이든간에. "제과"라는 이름은 "사탕, 설탕"을 의미하는 그리스어에서 가져온 고대 루마니아어 단어인 "과자"에서 유래했으며 한때 부쿠레슈티는 "제과의 도시"라고도 불렸습니다. . 케라 칼리샤 , 주파네아사 데 라 로칸타 야리슈티 .

터키 비잔티움의 과자 패션 - 바클라바와 꿀이 흠뻑 젖은 사라이, 로쿰 똥 및 기타 향기로운 광기 -는 프랑스 초콜릿과 "사탕" 앞에서 사라지기 시작했습니다. 19세기 중반 무렵 최고의 평판을 얻은 과자는 "조반니"였습니다. 그것은 이탈리아 사람의 소유였으며 국립 극장의 첫 번째 건물 바로 맞은편에 있는 Mogoşoaiei Bridge의 박람회 배꼽에 있었습니다. Comorelli의 제과와 "Elefterescu" 제과가 경쟁했습니다.

운모동 지하 1층에는 1977년 지진으로 폐허가 된 명문 네스토르(Nestor) 제과가 있었는데, 처음에는 코카레스쿠(Cocărescu) 씨가 제과를 소유하고 있었고 대중은 사업가, 특히 문학적 보헤미안주의로 구성되어 있었다. 그들은 큰 소리로 이야기했고 고객은 종종 테이블에서 테이블로 이야기했습니다. Capsa보다 훨씬 덜 전통적인 청중이었습니다. 위층에 있는 과자 가게는 우아한 양조장처럼 보였습니다. 그녀는 지팡이와 조벤을 들고 현학적으로 차려입고 가슴 주머니에 손수건이나 스위스 체인 시계를 든 잘 차려입은 신사들이 방문했습니다. 이곳에서 카페 프라페와 마지팡이 서빙되었으며, 당시의 증인이 기억하는 것처럼 젖빛 유리잔에 빨대를 붙이고 독일과 체코 맥주, 이탈리아 베르무트와 프랑스 페르노, 토착 코냑, 레몬 프레세, 오란자다를 곁들였습니다.

새로운 주변 건물의 우울한 공기에도 불구하고 "공화국"으로 개명된 존경할 만한 Nestor Confectionery는 케이크의 사원으로 남아 있었고 붉은 벨벳 덮개를 씌운 벽과 곡선형 목재 가구로 프랑스 카페 스타일로 장식된 클래스를 유지했습니다. 고대의 분위기가 보존되었을 뿐만 아니라, 그의 명성을 이어받은 수정처럼 우아한 고급 케이크의 레퍼토리는 과거의 우아함을 고집스럽게 이어가던 부쿠레슈티 사람들을 매료시켰습니다. 그 시절의 가난함 속에서 우리는 휘핑크림을 즐기기 위해 계속 이곳에 왔고, 필터로 만든 진한 블랙커피와 행복한 과자, 설탕, 맛있는 사탕을 즐겼던 아이들과 함께 했습니다.

마스코트 케이크는 초콜렛 트러플의 일종인 이 시대 초콜렛의 명물입니다. 그것은 부쿠레슈티의 큰 제과점에서 크림 카타이푸리, 제안 및 기타 불가사의와 함께 발견되었습니다. 마스코트와 와플은 모두 바삭바삭한 초콜릿 케이스와 클래식한 가나슈 필링으로 구성되어 있습니다. 고급스럽고 부드러운 다크 초콜릿 크림입니다. 고급 초콜릿, 휘핑크림용 천연크림, 설탕, 약간의 버터로 만들어집니다. 이 크림에는 설탕에 절인 오렌지 껍질, Grand Marnier 또는 Cointreau에 담근 건포도, 글레이즈 처리된 Maraschino 체리와 같은 기타 설탕에 절인 과일이 포함됩니다. 애완 동물은 초콜렛 트러플 크기입니다. 내가 Nestor's에서 찾은 지난 세기의 또 다른 달콤한 별은 인디언이었습니다. 사실 크림으로 채워진 두 개의 둥근 에클레어 껍질과 동일한 숭고한 초콜릿 가나슈로 만든 뚜껑이 있습니다. 캐롤라인은 비스킷 상판으로 만들고 럼 에센스를 뿌리고 코코아 크림과 차가운 버터를 넣고 크림과 강판 초콜릿으로 장식했습니다. 원래 그들은 Calea Victoriei의 제과에서 Emil Frederic의 발명품이었습니다. 그곳에서 그는 유약을 바른 과일, 피스타치오, 건포도를 섞은 크림을 곁들인 커다란 케이크로 고객에게 영예를 돌렸습니다.

공산주의 패션 "공화당 사탕"의 이름을 따서 개명된 Nestor 사탕의 여러 가지 빛깔의 빛이 기억에 남습니다. 과일의 향과 모양, 진짜 레몬 맛이 나는 노란색 레몬 조각, 오렌지 오렌지 조각, 라즈베리와 블랙베리, 빨간색과 보라색, 생선 아몬드 맛 흰색, 원통형 "영어 사탕", 달콤한 Murano 구슬처럼 잘린 성형 꽃이 있습니다. 그런 다음 세례반, 타원형, 흰색, 분홍색 및 파란색, 밝은 색의 과일 모양의 마지판과 유리, 설탕에 절인 과일, 유약을 바른 밤, 퐁당, 셀 수 없이 많은 종류의 초콜릿과 같은 투명하고 광택 있는 설탕 장식이 있습니다. 그리고 우유를 곁들인 훌륭한 코코아 또는 카페 프라펠, 얼음처럼 차가운 필터 커피를 곁들인 키 큰 유리잔에는 "휘핑 크림을 얹은 바닐라 아이스크림의 큰 공을 헤엄 쳤습니다." 진짜 크림이 듬뿍! 흠 잡을 데 없는 흰 앞치마와 꼭 맞는 모자를 쓴 노부부들은 아이스크림을 달라고 했을 때 승인하는 듯한 소리로 외쳤습니다. 프랑스 이름인 랑그 드 샤를 간직한 크림에 얇은 비스킷 세 개가 박혀 있었기 때문이다. 제과 특산품은 1948년 이전부터 같은 사람들에 의해 종종 오래된 조리법에 따라 준비되었습니다. 그들은 Nestor Profiterol, 케이크 및 메렝게-글라세, krantz, 파르페 Marechal de cacao, aerated, fine and at same at에서 계속 제공되었습니다. 시간 바삭바삭한 비베스쿠 케이크는 나중에 어부들의 귀를 아프게 하지 않기 위해 "토스카"라고 불렀습니다. 조리대, 퐁당, 코코아 크림 및 밀 스파이크 모양의 천연 바닐라 크림이 듬뿍 들어 있습니다. , 아몬드, 소금에 절인 숲의 헤이즐넛.


사회주의적 욕구: 레시피 외에 루마니아 요리책에서 우리는 무엇을 읽습니까?

루마니아 사회주의 공화국 주민 대부분이 실제로는 치커리를 볶았지만 요리책의 "음료" 섹션에 실제 커피를 기반으로 한 다양한 레시피가 있었을 때 요리 문학이 새로운 역할을 하기 시작했습니다.

~의 아드리아나 소호돌레아누

Adriana Sohodoleanu는 법학을 졸업하고 현재 부쿠레슈티 대학교 사회복지학부에서 엘리트주의 정체성 프로젝트로서의 새로운 루마니아 요리에 대한 논문으로 박사 과정 학생입니다. 어린 시절부터 미식에 관심이 많았고 지난 6년 동안 장인 제과 활동을 조정하면서 이론적이고 실용적인 관점에서 주제에 접근했습니다. 앞으로 그는 미식 교육 프로그램을 시작하려고 합니다.

편집자:
로라 마리아 일리에 그리고 폴 브레주

환상 속에 ~로 최초의 루마니아 요리책의 시대는 톨킨이라고 불릴 것입니다. 전쟁 전 대왕국의 잃어버린 맛 왕국. 사람들은 그들에 대해 많이 알지 못하며 그들을 찾아본 사람은 거의 없지만 이야기를 전하기 위해 살았던 사람들은 지배계급의 정교함과 루마니아 공국이 있었던 치열한 무역을 증명하는 버터, 아몬드 및 향신료가 풍부한 조리법에 대해 이야기합니다. 관련되고 나중에 새로 태어난 루마니아. 식욕을 돋우는 사진과 뛰어난 그래픽이 포함된 현재의 판지 볼륨은 풍부함과 특정한 국제주의를 증명합니다. 현재의 글로벌 대기업으로. 그러나 내 눈길을 끈 것은 두 사람 사이의 기간, 우리가 주저없이 부를 수 있는 사회 조직이다. 소련 동부의 붉은 위성. 요리 문헌으로 보면 굉장히 다작의 시대지만 대중적으로 많이 언급되지 않는 책들이 있고, 끝나면 이미 유명한 산다마린 레시피에 대해 논의가 흐려지고 있다. 몇십년 후 반 치킨. 그것은 공산주의 요리책의 전체 배경에 정화의 그림자, 맛과 역사를 주는 모든 것을 형식화된 부엌을 정화하고, 중화하고, 가난하게 만드는 검열의 그림자를 드리우는 태도입니다.

음식 대신 조리법

나는 음식 부족이 절정에 달했던 80년대 조부모님 '집, 금욕적인' 집에서 내가 드라거이 네아구(Dragăi Neagu)의 1968년 책 "주부와 가족 손님"을 읽고 낭독하는 동안 미식에 대한 열정이 어떻게 시작되었는지 기억합니다. 받아쓰기 공책처럼 얇은 책이었고, 표지는 당시 20년 동안 이미 종이로 되어 있었다. 그 우표에는 그녀의 어머니의 여동생이 1970년대 후반에 그것을 공공 도서관에 반납하는 것을 잊었다는 것이 표시되어 있습니다. 12살이 채 안 된 내가 그 당시 이 책을 통해 시골의 젊은 주부들에게 크리스마스 테이블을 장식하는 법을 알려주었다는 사실에 놀라지 않았습니다. 이름표 또는 오렌지를 크림으로 가득 찬 바구니로 바꾸는 방법. 나는 몇 년 후 Roland Barthes, Mary Douglas 또는 Claude Lévi-Strauss에게서 읽게 될 음식, 즉 음식은 의사소통의 시스템, 이미지, 상황 및 행동의 체계이며 사용 프로토콜이 되는 코드라는 것을 본능적으로 이해했습니다. 사회에서 개인의 위치를 ​​정의하고 사회 질서를 활성 상태로 유지합니다.

어릴 적에는 독서와 현실의 괴리가 주변 어른들처럼 느껴지지 않았습니다. 하지만 그 조리법을 실천할 수는 없다는 것을 알았습니다. 어머니가 셰퍼드 케이크를 시험하기 위해 달걀 50개를 희생하지 않으셨겠지만 단순히 나는 한 곳에서 이렇게 많은 계란을 본 적이 없었다. 나는 동시에 메뉴판을 읽는 아나 블란디아나와 달리 그의 의식 없이 도피를 즐겼다. 알마나훌 라파예트, 1928년 판은 하루의 혼란을 씻어내는 클렌저 역할을 했습니다. 시인은 2012년 Humanitas가 "스튜 냄비 속의 지식인"이라는 이름으로 출판한 선집에서 "사람들은 음식 대신 조리법을 가지고 있었다"고 회상했습니다. 나는 요리책에 나오는 음식을 "부르주아가 되기 위한 한 걸음"인 사회적 이동성의 매개체로 보는 가브리엘 리세아누의 입장에 더 가까웠다. Barthes로 돌아가서 나는 그녀에게서 이미지 매개체 역할을 하는 깊이 뿌리박힌 정체성 요소를 감지했다. 순수한 방식. 정보를 구성하는 상황을 요약하여 전달하는 식품”을 의미합니다.

공산주의 요리책의 분홍색 담론은 꿈같은 소질을 유발하고 어린아이의 상상력을 자극했고, 실용교과서로 사용할 수 없다는 것은 어른들의 좌절을 조장했던 한계와 정체성, 차이에 대한 인식으로 이어지지 않았다. 그 나이에 나는 열망적인 이야기가 아니라 시대의 증인으로서 요리법을 역사 교훈으로 삼아 요리책으로 돌아가 그것을 암송할 것이라고 생각하지 않았습니다. 나의 연구는 1947년에서 1989년 사이에 출판된 요리책 약 40권의 세계를 고려했습니다. 이 분석에서 나는 요리책을 요리 현실의 신뢰할 수 있는 증인으로 취급하지 말고 요리의 가치를 찾으려는 역사가 Ken Albala의 권고에 따라 분석했습니다. 사회적, 경제적, 기후, 문화적, 정치적 관점을 제공하는 능력.

잡지 여성, 오프셋 인쇄, 1948

잡지 "Woman"은 1965년부터 루마니아 민주 여성 연합에서 발행한 WORKING WOMAN이라는 제목으로 1946년에서 1948년 사이에 나타납니다. 신용 거래: 그래픽 프론트 아카이브

정제 및 표준화

Comunismul a evoluat etapizat în România, având un început întunecat imediat după război, bazat pe implementarea unui „consens forțat” inspirat de modelele sovietice de naționalizare, industrie planificată central și cenzură. Anii ‘50 au fost perioada cea mai politizată, statul preluând controlul asupra tuturor aspectelor viețuirii iar cărțile de bucate au primit și ele chemarea la arme. Paginile lor erau împănate cu principiile nutriției științifice pentru a susține obiectivele noului stat. Cărțile aveau în introducere un capitol care, uneori, era intitulat „Necesitatea alimentației. Factorii de nutriție”, cum e cazul volumului „Îndrumări practice pentru gospodine”, apărut în 1976 la Editura Tehnica sub semnatura Elenei Herovanu, și care prezenta principalele grupe de nutrienți plastici, energetici, substanțe biocatalice și rolul lor în organism. Acela era, de asemenea, momentul în care se stabilea imaginea femeii românce comuniste, distribuită de partid în rolul de „menajeră a revoluției”, femeia care opera cu tractorul și devenea simbolul egalității de gen în muncă.

Într-un studiu ale cărui constatări se extind cu ușurință și asupra României, istoricul cultural Susan E. Reid afirmă că eforturile de a modela și regla dorința și consumul au fost îndreptate mai ales către femei. Studiul ei oferă informații despre modalitățile în care regimurile poststaliniste au manipulat și reglementat oamenii nu doar prin constrângere, ci și prin regimuri de conduită personală, gust și obiceiuri de consum. Astfel, femeia ideală trebuia să fie și o gospodină competentă care, beneficiind de educația modernă a statului, era capabilă să conducă gospodăria și să se asigure că familia ei era hrănită în mod adecvat pentru a construi noua societate. Cărțile de bucate aveau rolul să o învețe cum.

Era epoca în care gătitul începea să fie îndreptat către raționalizare și standardizare. Toate cărțile de bucate ofereau aproape aceleași rețete, fără variații, căci gustul era privit ca „idee burgheză și rudiment”, întrucât mâncarea avea o funcție clară, aceea de a hrăni. Campania de epurare politică s-a extins și asupra cărților de bucate. Am identificat, astfel, două tipuri de alterare: cea care neagă originea rețetei și cea care permite intervenția în structura rețetei prin înlocuiri de ingrediente sau modificări ale cantităților și/sau tehnicilor. Prima afectează capitalul cultural și culinar al consumatorului prin eliminarea rețetelor, practicilor sau influențelor religioase, burgheze sau occidentale, ceea ce îi îndepărtează pe bucătar și consumator deopotrivă de cultura și gastronomia universală, închizându-i în granița unei bucătării nici măcar asumate ca națională. Mecanismele prin care s-a realizat această izolare au fost schimbarea terminologiei străine sau imperialiste (sosul Béchamel devenea sos alb Napoleon se transforma în tort marmorat etc.), eliminarea preparatelor ritualice, precum mucenicii, scutecele Domnului sau coliva, și a bucatelor cosmopolite sau pur și simplu opulente, consumatoare de timp și ingrediente. În Rusia sovietică, cruciada împotriva burgheziei a dus la rebotezarea poeticului consommè Printanièr în bulion cu rădăcini și verdețuri.

Captură de ecran din „Rețetar-tip pentru preparate culinare”, Ministerul Comerțului Interior, Direcția Generală Comercială pentru Mărfuri Alimentare, Alimentație Publică și Ambalaje, Direcția Alimentației Publice. 1982

Banane, șuncă de Praga și lifestyle comunist

În Europa, anii ‘60 și, mai ales, ‘70 au fost epoca de aur, când Estul a încercat să ajungă din urmă Occidentul. Unii cercetători sociali consideră că la sfârșitul anilor ‘50 societățile comuniste europene au devenit „societăți de consum de masă”. România le va urma cu întârziere, permițând dezghețul consumerist și abundența relativă. Statul a acordat atenție consumatorului, iar magazinele erau pline cu produse alimentare considerate mai târziu exotice, precum bananele sau portocalele. Mama îmi povestea că își cumpăra câte 100 de grame de șuncă de Praga de poftă, nu calupuri pentru a face stocuri, ca mai târziu. Tot atunci se stabilea un nou obiectiv educațional: o gospodină bună trebuia să fie capabilă să primească oaspeți acasă, idee care avea de-a face cu prezentarea bogăției și educației – avantaje ale unui stil de viață comparabil cu cel din Occident. Cărți de bucate precum cea a Dragăi Neagu, amintită anterior, ofereau recomandări de lifestyle: decorarea casei, a mesei, noțiuni de plating însoțite de desene ajutătoare, rețete variate și cocktailuri pe bază de cafea, ca mazagran, café frappé sau parfait.

La mijlocul anilor ‘70, după ce a vizitat Coreea de Nord și China, Nicolae Ceaușescu a inițiat mica sa revoluție culturală, ceea ce a însemnat o utilizare sporită a naționalismului, a cultului personalității, puterii centralizate și a nepotismului, forțând o țară agricolă să se angajeze pe o cale grăbită spre industrializare și urbanizare. Din punct de vedere economic, România a continuat să se distanțeze de sfera sovietică, încheind acorduri comerciale cu țările occidentale, ceea ce a permis o datorie externă relativ scăzută, dar a lăsat țara vulnerabilă la recesiunea globală și la criza petrolului de la sfârșitul anilor ’70. În 1980, Comunitatea Economică Europeană a ales să nu își reînnoiască parteneriatul comercial cu România, ceea ce l-a făcut pe Ceaușescu să adopte o abordare naționalistă autarhică, culminând cu necesitatea de a fi independent de URSS și Occident. În 1981 a decis să plătească datoria externă, estimată la 10 miliarde de dolari, exportând benzină, îmbrăcăminte și produse alimentare de bază.

Pentru întreaga țară, anii ‘80 au însemnat raționalizarea pâinii, cărnii, uleiului și zahărului, cozile pentru produsele de bază devenind norma. Ceaușescu a justificat aceste măsuri pe baza suveranității românești și, în numele unei bune sănătăți, și-a promovat programul de alimentație științifică. Cu toate acestea, cărțile de bucate din anii ’80 își pierd abordarea centrată pe nutriție și câștigă în greutate ideologică – oferă sute de rețete care pur și simplu sunt imposibil de preparat din cauza indisponibilității ingredientelor, ba chiar încep să ofere un număr substanțial de rețete din toată lumea. Noile ediții ale unor cărți-cult, precum cele scrise de Sanda Marin sau Silvia Jurcovan, se relaxează și revin parțial la forme anterioare, respectiv la terminologii consacrate, de exemplu, sosul alb din ediția din 1975 a cărții de bucate semnate de Jurcovan redevine sos Béchamel în ediția din 1987. Parcursul edițiilor cărții de bucate a Sandei Marin arată cum structura volumului a evoluat semnificativ în 30 de ani:

Arhiva de cercetare a autoarei

Datorie și austeritate

În mod evident, condițiile economice nu au influențat cărțile de bucate în schimb, regimul politic da. Lăsând anii de teroare în urmă, Republica Socialistă România a fost mai relaxată și mai dispusă să proiecteze imaginea unei normalități comparabile cu Occidentul, astfel încât cărțile de bucate au ilustrat o bucătărie simplă, dar satisfăcătoare, bazată pe o cămară bogată. Lucrurile stăteau altfel în Polonia, de exemplu, unde „pe măsură ce autoritățile comuniste își pierdeau puterea politică, condițiile dure din țară erau exprimate mai deschis în publicațiile culinare. Mai presus de toate, scopul lor era de a oferi femeilor sfaturi suficiente despre cum să gestioneze resursele limitate în acele condiții economice nefavorabile”.

Ministra Comerțului Interior, Ana Mureșan, vizitând o expoziție culinară pregătită de Ana Umbreș, Maestru în Arta Culinară, Hanul lui Manuc, cca. 1982. Fotografie din arhiva personală a lui Radu Umbreș.

Dacă discursul culinar polonez s-a concentrat pe oferirea de rețete bazate pe resturi alimentare, cum ar fi pâinea veche, cojile de prăjituri sau brânza uscată, cărțile românești nu au menționat niciodată ingrediente alterate sau de calitate slabă ele pur și simplu nu au recunoscut indisponibilitatea ingredientelor. Cetățenii au găsit strategii de adaptare ca a face haz de necaz – acela era momentul în care tacâmurile de pui și copitele de porc „Adidas” intrau în jargon tot atunci gospodinele învățau să depindă de piața neagră și de rețelele informale bazate pe barter, viața dobândind o „redefinire treptată a luxului”. De asemenea, ele își creau propriile cărți de bucate, schimbând rețete în cadrul cercului lor social și editându-le pe cele oficiale, după cum scrie sociologul Albena Skhrodova. Acest lucru amintește de „arta de a te descurca cu ceea ce oferă sistemul” a lui Michel de Certeau, deși aceasta fusese inventată în raport cu capitalismul.

Cărțile de bucate se editau din plin în continuare, chiar dacă rafturile magazinelor erau goale, urmând aceeași idee generală de a proiecta o fațadă de normalitate, ignorând realitatea defectuoasă. Edward Geist scrie, într-un articol publicat în anul 2012 în Russian Review, despre cartea lui Anastas Mikoian, un fel de Sanda Marin al gospodinelor sovietice, însă angajat politic, că scopul ei „nu a fost să descrie realitatea sovietică, ci mai degrabă să afirme că puterea sovietică ar rezolva toate problemele actuale atât de repede și de complet încât s-ar putea, la fel de bine, să presupunem că a făcut-o deja”. Definiția lui pentru cartea de bucate sovietică ca „manual culinar, o utopie originală și un instrument de propagandă” descrie și abordarea românească a acestui tip de literatură.

Discursul culinar oficial al cărților de bucate este asemănător cu cel din Iugoslavia și alte țări din Blocul Comunist: „puternic”, „colectiv”, „cultivat”, evitând asocierile negative cu practicile anterioare, disprețuite ca „burgheze”. Acest discurs îmbrățișa modernizarea conștientă de sine și, mai ales, rațională și științifică, deoarece rolul social al cărții de bucate era educarea maselor. De aceea, pentru a menține mesajul concentrat, pare că toate cărțile de bucate românești din perioadă au îmbrățișat un singur discurs autoritar. Jurnalista Florina Pîrjol arăta, într-un articol publicat în 2011 în Revista Translvania, „Destinul unui formator de gusturi”, cum construcția omului nou solicita imperios nu doar cărți noi, ci și un nou limbaj, un „ Newspeak ca al lui Orwell”. Așa au apărut Aprozar, Gostat și alte magazine, debușee ale agriculturii centralizate, venind în completarea piețelor, care singure nu mai puteau nici expune, nici vinde, nici acoperi nevoile unei națiuni în plină expandare urbană industrializată.

Partidul Comunist a înțeles foarte bine, de la început, faptul că discursul controlează consumul. Dacă discursul poate funcționa ca un sistem semiotic capabil să modeleze mentalități și ideologii, atunci reforma gătitului domestic trebuia să facă parte din obiectivul mai mare al statului. Gătitul este considerat, de obicei, o afacere privată, o zonă care scapă de interferențele guvernului, aparținând „spațiului privat al vieții domestice, departe de zgomotele lumești”, cum spunea Luce Giard în capitolul „The Nourishing Arts” din cel de-al doilea volum al „The Practice of Everyday Life”. Regimul comunist român nu a fost de acord cu aceasta, percepând „gătitul intern ca pe o afacere publică” și, drept consecință, a urmărit în mod activ alinierea sa la ideologia partidului. Înțelegând că reprezentarea tipărită a mâncării afectează tiparele de consum, statul a legat alimentele de putere și control – cine vorbea despre mâncare și cum se vorbea despre mâncare sau ce „rămânea nespus”a devenit o chestiune de stat. De aceea, alimentele au fost supuse reglementărilor guvernamentale: dacă producția, distribuția și prețurile au fost strict controlate de autorități, era logic ca și editurile să se fi aliniat acestor politici.

Alegerile alimentare au fost considerate o chestiune politică importantă, și nu o preferință personală, tratând mâncarea ca pe un instrument pus în slujba obiectivelor politice și sociale ale regimului. De aceea, când răsfoiesc acum „Gospodina și oaspeții familiei” sau caut rețete în cărțile Sandei Marin sau Silviei Jurcovan, o întreagă epocă învie în fața ochilor mei, în funcție de anul publicării cărții. Rețeta încetează să îmi vorbească despre ingrediente și tehnici de preparare, vorbind în schimb despre realitățile sociale, politice și culturale ale unui timp aflat în prezent în plin proces de romanțare.


VIDEO: Cum se prepară cele mai cunoscute tipuri de cafea în lume

Fiecare ţară are specialitatea ei de cafea şi un mod anume de a o prepara, iar noi nu putem lipsi de această băutură minunată care are darul de a ne trezi în fiecare dimineaţă. Vă invităm prin intermediul acestui filmuleţ să faceţi o călătorie virtuală pentru a descoperi cum se prepară cele mai populare cafele din lume.

Din Europa până în Asia, din Africa până în cele două Americi, peste tot oamenii consumă această băutură care stimulează simţurile.

1. MAZAGRAN &ndash Portugalia. Se stoarce zeama de la o lămâie care se va adăuga într-un pahar peste o compoziţie de cafea rece şi zahăr după gust. La final se umple paharul cu cuburi de gheaţă şi se serveşte cu un pai.

2. EISKAFFEE &ndash Germania. Într-un pahar se pun două cupe de îngheţată de vanilie, apoi se toarnă cafea rece peste care se adăuga o cupă de frişcă. Garnisim cu ciocolată rasă şi cafeaua este gata.

3. CA PHE SUA DA &ndash Vietnam. Într-un filtru pentru cafea (Phin) punem o linguriţă de cafea măcinată şi 2-3 linguriţe de lapte condensat. Să adaugă apă şi după filtrare se pune cafeaua într-un pahar plin cu cuburi de gheaţă. Bineînţeles se serveşte cu un pai pentru băuturi.

4. CAFÉ AU LAIT &ndash Franţa. Amestecăm într-o ceaşcă o parte cafea caldă cu o parte spumă de lapte şi băutura este gata pentru a fi servită.

5. FRAPPÉ &ndash Grecia. Se amestecă cu ajutorul unui mini mixer o linguriţă de cafea solubilă cu o linguriţă de zahăr şi puţină apă, apoi se adaugă cuburi de gheaţă şi apă rece.

6. YUANYANG &ndash Hong Kong. Într-un pahar punem trei linguriţe de lapte condensat după care adăugăm o parte cafea lichidă şi o parte ceai negru. La final se completează cu cuburi de gheaţă.

7. MAROCCHINO &ndash Italia. Pentru acest preparat avem nevoie de cafea espresso peste care adăugăm lapte iar deasupra presărăm cacao pentru aspect şi gust.

8. KAISERMELANGE &ndash Austria. Spargem un ou şi păstrăm în ceaşcă doar gălbenuşul peste care punem 2 linguriţe de miere, amestecăm bine în timp ce turnăm cafea. Continuăm până la omogenizare.

9. IRISH COFFEE &ndash Irlanda. La o ceaşcă cu cafea adăugăm o linguriţă de zahăr brun şi amestecăm până se topeşte zahărul. Punem apoi un păhărel de whisky şi garnisim la final cu o lingură de frişcă. Delicios şi rafinat!


. A fost supranumită „Regina tropicelor” sau „Perla neagră” și a înnebunit lumea cu numerele ei de dans senzuale, adesea evoluând în costume sumare, cel mai celebru dintre acestea fiind cel alcătuit, provocator, din doar câteva banane.

A făcut parte din Rezistența Franceză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a reușit să transmită o mulțime de informații confidențiale serviciilor englezești de spionaj. Și, da, a vizitat de două ori România, în 1928 și în 1970, stârnind de fiecare dată senzație!

Josephine Baker (Freda Josephine McDonald)s-a născut în America, în anul 1906, într-unul dintre cartierele sărace din Saint Louis, fiind fiica unui producator evreu de instrumente muzicale și a unei spălătorese de culoare. A deputat la vârsta de 13 ani pe scena teatrului „Booker Washington Theatre" din Saint Louis. Mai apoi, când avea 16 ani, a început să apară pe scenele teatrelor de revistă din Philadelphia și din New York. Remarcată de poetul german Karl Gustav Vollmoeller, Josephine Baker a ajuns în scurt timp să se bucure de succese răsunătoare pe marile scene din Paris și Berlin.

Josephine Baker și-a dobândit faima mondială după plecarea în Franța, unde s-a stabilit definitiv în anul 1925 (a părăsit Statele Unite datorită segregației rasiale). Debutul la Paris a avut loc în anul 1926, pe scena teatrului Champs-Élysées, în spectacolul “Revue negre”. Figură extrem de exotică a “anilor nebuni și ai charlestonului”, cea care apărea în spectacolele de cabaret mai mult goală decât îmbrăcată, doar cu niște frunze de palmier și niște banane în jurul taliei, a devenit marea răsfățată a publicului din toate marile capitale europene. Șlagărele cântate de ea, precum „Paris, mes amours" sau „J’ai deux amours, mon pays et Paris", erau fredonate pretudindeni.

„Josephine Baker devenise idol și simbol. Pentru mulțimile dornice de cât mai multă desfătare, după anii sumbri de război, Josephine era un idol. Adusese din coliba de palmieri de la marginea junglei tot parfumul exotic, iar oamenii din tranșee o înălțară pe umerii lor. Josephine Baker era simbolul unei epoci de vârtej și necontenită schimbare. ‹‹Josephine, Josephine!›› cânta generația care citea pe Tagore, disprețuia valsul și admira rochiile scurte” - nota un redactor al revistei bucureștene Realitatea Ilustrată în anul 1938.

Asta se întâmpla la zece ani după ce a fost invitată la București în anul 1928 pentru a juca într-un spectacol de cabaret, iar românii nu o uitaseră, dimpotrivă, o adulau în continuare. Josephine Baker a fost primul superstar cunoscut de publicul bucureștean de pe ecranul sălilor de cinematograf care a venit în România. Se întâmpla în anul 1928. Impresarul: nimeni altul decât marele Constantin Tănase, patronul Teatrului Cărăbuș. Suma angajată a fost una enormă pentru acele vremuri: 100.000 lei pentru fiecare reprezentație. Pretextul artistic a fost spectacolul de revistă intitulat insinuant și provocator. Negru pe alb, pus în scenă de A. de Herz, N. Kirițescu și N. Vlădoian. Cu o mare dezinvoltură, Miss Baker a cântat, a dansat (alături de alte 16 balerine) și a entuziasmat publicul bucureștean. Au fost două reprezentații, fiecare dintre ele fiind mutate din grădina de vară Alcazar d’Été, de la Şosea, în interior, în Sala Eforie, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de admiratori români ai vedetei de culoare, o mulatră senzuală care le-a precedat cu vreo șapte decenii pe Naomi Campbell, Alicia Keys, Beyonce, Halle Berry sau Vanessa Williams.

Evident, genialul Constantin Tănase, starul absolut al teatrului de revistă interbelic (lichidat de ruși pe 29 august 1945, după ce lansase faimosul cuplet „Era rău cu Der, die, das,/ Dar mai rău-i cu Davai ceas!/ Davai ceas, davai moșie,/ Asta nu-i tovărășie!”), nu avea cum să iasă pe plus ca rețetă financiară, având în vedere onorariul fabulos de mare oferit superbei mulatre, dar și celelalte cheltuieli făcute cu această ocazie, însă scopul său era să-și promoveze bombastic „brandul de entertainment” (cum s-ar zice azi!). Pentru asta și-a făcut o reclamă deșănțată în toată presa Capitalei, iar „regia vizitei în București a fost una pe măsura faimei celebrei starlete: Josephine Baker a ajuns în Gara de Nord cu Orient Express-ul, a fost preluată de Constantin Tănase și plimbată prin centrul Bucureștiului într-o trăsura deschisă (pentru a închide gura cârcotașilor și a celor care nu credeau că aceasta va cânta și va dansa la Bucureşti)”. Trăsurica în care Tănase s-a plimbat cu minunata Josephine pe Calea Victoriei era trasă de un . struț, iar evenimentul a făcut, într-adevăr, senzaţie în Bucureştiul interbelic, avid - și atunci, ca și azi! - de astfel de provocări. Bucureștenii se înghesuiau să vada „minunea de abanos”. Un martor interbelic consemna: „Deodată, prin dreptul Capșei, zăresc (și mă frec la ochi), o tânără negresă purtând pantaloni. Haida-de! O fi fenomenu-acela, cum îi zice? A, fata morgana… Nu, nu-i fata morgana, e fata tropicala de vreme ce o cheamă Josephine Baker și coboară dintr-o trăsurică ancorată de un struț și așază în fața struțului un pumn de alune cojite și pășește în Capșa și bea un mazagran într-o societate mie-n sută virilă și fâlfâie, și se unduie, și glisează dinaintea privirilor cloroformizate ale clienților și trecătorilor care uită să mai petreacă”. (După București, potopul… - Mircea Constantinescu).

Emoția și excitația publicului autohton după ce această femeie „înaltă, cu pielea de culoarea cafelei, cu ochi de abanos, picioare de Paradis şi un zâmbet mai presus de toate zâmbetele“ (cum o vede însuşi marele Picasso) a dansat provocator pe scena cabaretului și a extaziat o lumea. Prezenţa femeii de abanos în România este documentată de Ion Paraschiv şi Trandafir Iliescu în cartea De la Hanul Şerban Vodă la Hotel Intercontinental. De notat că, în acea perioadă, cânta la Alcazar şi cunoscutul violonist Grigoraş Dinicu, iar, în curând, Tănase avea să lanseze o nouă stea muzicală - Maria Tănase (care, va debuta la Alhambra, cântând mai întâi sub pseudonimul de scenă Mary Athanasiu).

Cronica spectacolelor de la București, realizată în cotidianul Adevărul, numărul din 5 iunie 1928, consemna astfel evenimentul: „Spectacolele companiei Cărăbuș au început sâmbătă seara la Eforie din cauza ploii și frigului. S'a reprezentat Negru pe alb de Puck, Nick și Ramos, trei autori de reviste bine cunoscuți și reputați. Spectacolul de acum de sub conducerea d-lui C. Tănase a fost denumit însă <>. Succesul a fost al Josephinei Baker, care a executat, cu o grație și o agilitate extraordinare, dansuri pline de fantezie. Dar pe lângă dansurile care i-au creat celebritatea mondială, Josephine Baker s'a produs și în câteva cântece. Și a cântat sugestiv, frumos și expresiv cântece nespus de triste, pline de melancolie, formând astfel un interesant contrast cu dansurile”.

Josephine Baker a revenit în România abia 40 de ani mai târziu, la festivalul de la Brașov – Cerbul de aur – în anul 1970. Un mare succes și atunci, dar nimic nu se poate compara cu spectacolul fetei de ciocolată care se plimba pe Calea Victoriei într-o trăsurică trasă de un struț. Fantomele domnitorului Nicolae Mavrogheni și beizadelei Costache Caragea, care, în vechime, s-au „dat” pe Cheiul Dâmboviței în sănii trase de cerbi cu coarnele aurite vor fi aprobat, din Ceruri, isprava lui Costică Tănase.


Facebook

“În momentul de față, această șosea internațională, care traversează Europa de la Apus la Răsărit, e fapt împlinit. Mai sunt prea puțini kilometri de asfaltat pentru ca această … Ещё autostradă, care leagă Londra de Istanbul în mai puțin de 24 ore pe uscat, să fie realizată. Șoseaua, prin toate statele prin care trece, e construită conform unui tip standard, stabilit într’o conferință internațională de turism. La noi în țară șoseaua internațională parcurge aproape 650 kilometri, între Episcopia Bihorului și Giurgiu, prin cele mai frumoase priveliști românești. Pentru turismul nostru, șoseaua aceasta e de un folos imens. ”

DEIERI-DEAZI.BLOGSPOT.COM

"Master-Plan" interbelic

De ieri si de azi

La un spriţ cu “Nenea Iancu Brezeanu”

Ion Iancu Brezeanu (n. 1 decembrie 1869 - d. 17 martie 1940) – sau “Nenea Iancu Brezeanu” cum îl numeau contemporanii - a fost actorul pe care iubitorii de teatru din … Ещё prima jumătate a secolului trecut îl identificau cu personajele lui Caragiale: "Ipingescu" din "O noapte furtunoasă“, "Cetăţeanul turmentat" din "O scrisoare pierdută“ sau "Ion" din "Năpasta“ au fost rolurile memorabile interpretate în premieră de marele actor.

„- E tare greu, am mai răzbit-o eu, nene! Am trăit cincizeci de ani de veşnice eforturi, de lupte cu invidia şi răutatea oamenilor. Nimeni nu m'a priceput şi toată lumea a căutat să mă răstoarne. Adevărat spunea Caragiale: “Două… Ещё